Header site

Totul despre diabetul gestațional

 

Foto

 

Diabetul gestațional apare în timpul sarcinii și se manifestă printr-o glicemie (glucoză în sânge) crescută. Poate apărea în orice moment al sarcinii și, de cele mai multe ori, dispare după naștere. 

Cauza diabetului gestațional are legătură cu producția insuficientă de insulină. Aceasta este un hormon produs de organismul uman, care ajută la controlarea nivelului de zahăr din sânge. Cel mai frecvent, diabetul gestațional apare în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină. 

Ce cauzează diabetul gestațional?

Pe toată durata sarcinii, organismul produce mai mulți hormoni și trece prin numeroase schimbări, iar asta are ca efect utilizarea mai puțin eficientă a insulinei, de către celulele corpului. Apare în acest fel, rezistența la insulină. Majoritatea femeilor se luptă cu această afecțiune, în ultima perioadă a sarcinii, în timp ce alte femei prezintă rezistență la insulină chiar înainte de a rămâne însărcinate, iar asta le predispune la un risc mai mare de a avea diabet gestațional. 

 

Nu se cunoaște cauza exactă a apariției diabetului gestațional dar, uneori, hormonii secretați de organismul mamei pentru a susține placenta în care se dezvoltă copilul blochează acțiunea insulinei. Asta înseamnă că mama va avea nevoie de până la trei ori mai multă insulină, pentru a compensa blocarea respectivă. 

 

Diabetul gestațional poate apărea și datorită faptului că, pur și simplu, organismul mamei nu produce toată cantitatea necesară de insulină. În aceste condiții, glucoza nu poate părăsi sângele și nu poate fi transformată în energie. Acumularea glucozei în sânge, se numește hiperglicemie.

 

 

Foto

Simptomele diabetului gestațional

Majoritatea gravidelor, nu prezintă simptome la declanșarea diabetului gestațional. Acesta este descoperit, de cele mai multe ori, datorită analizelor de rutină. 

Cu toate acestea, se poate ca uneori diabetul gestațional să fie semnalat de următoarele simptome: 

  • Sete ridicată

  • Foame și tendința de a mânca în continuu

  • Urinare mai mult și mai des

Cum se tratează diabetul gestațional

În lipsa oricăror alte simptome, testul pentru diabetul gestațional se face în jurul săptămânilor 8-12 de sarcină. Este un test de sânge, care se face dimineața, după o pauză de alimentație (inclusiv apă) de minim 10 ore. După ce a fost luată prima probă de sânge, gravida va primi o băutură cu glucoză, pe care să o bea. După două ore, se recoltează a doua probă de sânge, pentru a se putea face analiza modului în care corpul se comportă referitor la glucoză. 

Care sunt riscurile diabetului gestațional

Odată descoperit la timp și menținut sub control, diabetul gestațional nu ridică probleme, iar majoritatea gravidelor vor avea sarcini normale și vor naște copii sănătoși. Dacă, însă, diabetul gestațional nu este descoperit și nu este ținut sub control, pot apărea următoarele probleme: 

  • Copilul va crește mai mare decât media obișnuită, iar asta duce la o naștere dificilă și, de cele mai multe ori, la cezariană.

  • Prea mult lichid amniotic în uter, iar asta poate provoca travaliu prematur sau probleme la naștere. 

  • Naștere prematură, înainte de săptămâna 37 de sarcină.

  • Preeclampsie – o afecțiune care provoacă hipertensiune arterială în timpul sarcinii și poate duce la complicații dacă nu este tratată.

  • Glicemie scăzută apărută la bebeluș ori apariția icterului după naștere (îngălbenirea pielii și a ochilor). 

  • Pierderea sarcinii.

  • Risc mare de a dezvolta diabet de tip 2 în viitor.

 

Foto

Gestionarea și tratarea diabetului gestațional

Nivelul de glucoză din sânge poate fi de multe ori gestionat foarte ușor, în cazul diabetului gestațional. Este nevoie de un plan alimentar sănătos și multă mișcare. În unele situații speciale, poate fi nevoie de medicamentație specială.

  • Atunci când gravida cu diabet gestațional nu mănâncă sănătos ori dacă glicemia este prea mare, organismul poate produce cetone. Atunci când cetonele își fac apariția în urină sau în sânge, înseamnă că organismul, în loc de glucoză, folosește grăsimi pentru a produce energie. Un consum ridicat de grăsimi în timpul sarcinii, poate dăuna atât sănătății mamei, dar și a fătului. 

  • Pentru menținerea sub control a diabetului gestațional, se recomandă testare zilnică a urinei sau sângelui, pentru a descoperi apariția cetonelor ori creșterea glicemiei este un anumit nivel (de obicei 200). 

  • Activitatea fizică ajută la ținerea sub control a nivelului de glucoză din sânge. De asemenea, ajută în caz de tensiune arterială sau nivel ridicat al colesterolului. În plus, sportul diminuează stresul, întărește inima și oasele și menține flexibilitatea articulațiilor. 

  • După naștere, se recomandă reluarea testului specific, la aproximativ 6 – 12 săptămâni, iar apoi la fiecare 1-3 ani. Deși majoritatea femeilor cu diabet gestațional se însănătoșesc după naștere, există și situații când diabetul nu dispare. Este momentul în care se pune diagnostic de diabet de tip 2, care trebuie îngrijit în mod specific. 

Chiar dacă o sarcină sub efectele diabetului gestațional poate fi mai dificil de gestionat, lucrurile nu sunt atât de grave pe cât par. Dacă vei avea grijă de tine și vei respecta recomandările medicului care te monitorizează, vei avea toate șansele să naști un copil perfect sănătos, iar tu să treci peste orice probleme legate de nivelul glucozei în sânge.