Gemoterapia este o terapie naturală care constă în utilizarea proprietăților inerente țesutului embrionar în plantele în creștere, adică mugurii și lăstarii noi de copaci și arbuști. Poate fi definită ca o terapie celulară energetică cuprinzătoare.

Din punct de vedere istoric, gemoterapia a început să fie utilizată scopuri terapeutice în Evul Mediu, ca urmare a influenței filozofiei alchimice. Vechile farmacopei menționează mai precis folosirea mugurilor de plop pentru prepararea unguentului de plop și a mugurilor de brad pentru prepararea ceaiurilor de plante și a siropului expectorant.

Gemoterapia în sine a fost inventată de Pol Henry, un homeopat belgian, în anii 60. El a publicat rezultatele cercetărilor și ale studiilor sale clinice în 1970 și a numit această nouă terapie „fitembrioterapie”. A fost dezvoltată în continuare de Max Tétau, care a numit-o „gemoterapia”. Numele provine de la cuvântul latin „gemmae” care înseamnă „boboc”.