Autor: Sabina Strugariu

Modul în care ne percepem propriul corp – greutate, înălțime, formă, aspect, etc. este în influență direct cu atitudinea și comportamentele noastre față de mâncare, mișcare, sănătate fizică și psihică. Imaginea corporală se referă la întreaga gamă de experiențe introiectate cu privire la propria percepție și atitudine vis-a-vis de corp implicând gânduri, credințe, sentimente și comportamente – este modul în care percepția noastră despre corporalitatea noastră ne influențează gândurile, emoțiile și acțiunile cu privire la noi înșine și la spațiul pe care îl ocupăm în lume.

Imaginea mintală pe care o avem despre propriul corp, însă, nu este întotdeauna conformă cu realitatea, ci influențată de o serie de credințe despre noi înșine construite în timp, pe baza experienței, a mesajelor primite de la cei din jur, a standardelor impuse de grupul, comunitatea și societatea în care trăim, a expunerii la reprezentări nu tocmai realiste în mass media și pe rețelele de socializare, a generalizării unor trăsături sau atribute ale frumuseții de către cultura populară ș.a.m.d.

Corpul uman a fost, dintotdeauna, analizat, venerat, iubit, urât, pictat, sculptat, modelat, ascuns, comparat, controlat și câte și mai câte. Nimic din ceea ce se întâmplă în zilele noastre cu privire la corp și imaginea corporală nu este nou, însă nicicând cu atâta intensitate și la o scară atât de mare ca o dată cu apariția internetului și a rețelelor de socializare. De-a lungul istoriei, oamenii s-au raportat diferit la corpul lor în funcție de cât era de puternic sau rapid sau agil sau fertil sau atrăgător, încercând mai degrabă să înfrumusețeze realitatea raportându-se la diferite standarde într-o anumită epocă și societate, pe când lumea modernă încearcă parcă să modifice realitatea conform unor standarde artificiale de perfecțiune absolută, create și susținute prin programe și aplicații virtuale de mascare a imperfecțiunilor, ca și cum ființa umană și corporalitatea sa ar putea fi imortalizate într-o imagine perfectă și permanentă.

Însă dacă trupurile noastre ar fi doar o imagine 2D, fie ea perfectă și permanentă, asta ar prespune că timpul s-a oprit: chipul omului nu se ridează; nu îmbătrânește; părul nu albește și nu cade; pielea nu se lasă; greutatea nu fluctuează; nimic nu se mai transformă și totul rămâne neschimbat indiferent de context sau situație. Ne trezim așa cum ne-am băgat în pat: fără urme de perne pe față sau ochii mici de somn, fără respirație urât mirositoare și cu machiajul intact. De-a lungul zilei nu transpirăm indiferent de temperatură și nu ni se schimbă paloarea feței indiferent de efort sau starea fizică. Indiferent de forma corpului și de genele moștenite vom fi la modă și în trend purtând aceleași haine în același fel, vopsindu-ne în aceleași culori și pozând în aceleași moduri și în aceleași locuri. Nu vom avea niciodată cearcăne chiar dacă nu am dormit păzind copilul care avea febră sau făcându-ne griji cu privire la operația de șold a buncii. Am trece prin viață intacți, ca într-o fotografie frumos înrămată, la care te uiți cu nostalgie din când în când, atunci când ștergi praful.

Însă viața nu este o imagine. Nu este stagnare și perfecțiune închisă într-o imagine. Viața este mișcare perpetuă și corpul nostru este cel care ne poartă prin viață și ne susține viața prin toate schimbările și transformările ce vin cu creșterea, evoluția, experiențele și trecerea anilor. A avea grijă de corpul nostru și de imaginea mentală pe care o avem despre el presupune să ne educăm să-i ascultăm nevoile, să-i cunoaștem trăsăturile, modul de funcționare și să-i oferim grija, atenția și recunoștința potrivite contextului în care suntem. Înseamnă se petrecem mai puțin timp comparându-ne corpurile reale cu imaginile retușate de pe internet și mai mult timp luându-ne ochii din ecrane și mâinile de pe tastaturi pentru a avea grijă de câteva aspecte concrete și sănătoase pentru noi: mișcare, igienă, alimentație și odihnă. Cu toate că suntem conștienți de aceste lucruri, studiile arată că, în realitate, petrecem mult mai mult timp conectați la telefon decât la propriul corp – sună absurd și contraintuitiv, nu-i așa? Însă ritmul vieții moderne, suprastimularea senzorială și incapacitatea de a ne prioritiza activitățile mereu urgente, ne face să fugim mai mult în lumea virtuală a rețelelor de socializare ce promite relaxare, imagini perfecte cu corpuri perfecte, cupluri perfecte, copiii perfecți, joburi și vacanțe perfecte, încât uităm să ne reconectăm la viețile noastre imperfecte care au mai mare nevoie de atenția și disponibilitatea noastră decât egourile unor oameni imperfecți, asemeni nouă, dar care se ascund și ei, în spatele unui alt ecran așteptând validarea noastră.

Nu putem trăi în secolul trecut, însă. Tehnologia și rețelele de socializare nu sunt, în sine, decât instrumente supuse nevoilor noastre și depinde de noi să le folosim într-o manieră mai realistă și constructiv, în general, dar în special atunci când vine vorba de sănătatea noastră mintală și imaginea pe care ne-o formăm despre propriul nostru corp în relație cu ceilalți și cu ceea ce alegem să urmărim online. Poate ar fi bine să nu pierdem din vedere faptul că suntem ființe unice: nu mai există nimeni ca noi. Nu mai este nimeni altcineva noi: cu corpul nostru, trăsăturile și personalitatea noastră, gândurile și simțirile noastre. Lumea noastră interioară este unică și aspectul nostru fizic are unicitatea și valoarea lui. Așa cum există o infinitate de forme de inteligență și genialitate, există o infinitate de tipologii de frumusețe și o frumusețe abstractă, perfectă la care poate, tindem, dar faptul că nu o putem atinge nu ne face mai puțin valoroși sau unici. Nici inteligența de sine stătătoare, nici frumusețea prin ea însăși nu ne face mai demni de a fi în viață și nici mai fericiți sau mai buni. Modul în care alegem să ne așezăm în experiența noastră corporală și mintală ține de lucrurile/ gândurile și credințele spre care suntem deschiși. Și, poate cel mai frumos a spus-o Virginia Satir, psihoterapeut de familie în Declarația mea de apreciere personală:

 Eu sunt eu.

În toată lumea nu mai există nimeni exact ca mine.

Există oameni care au nişte părţi asemănătoare cu ale mele dar nu seamănă cu mine perfect. De aceea tot ce vine din mine îmi aparţine numai mie, pentru că doar eu am hotărât aşa.

Eu îmi aparţin cu totul – corpul meu cu tot ceea ce face el; mintea mea cu toate gândurile şi ideile; ochii mei cu toate imaginile pe care le văd; sentimentele mele oricare ar fi ele – furie, bucurie, dragoste, frustrare, dezamăgire, nerăbdare; buzele mele şi toate cuvintele rostite – politicoase dulci şi aspre, corecte sau incorecte; glasul meu răspicat sau şoptit; toate faptele mele fie că includ pe alţii sau numai pe mine.

Am propriile mele fantezii, propriile mele vise, speranţe şi spaime.

Am propriile mele triumfuri şi succese, dar şi propriile eşecuri şi greşeli.

Pentru că eu îmi aparţin mie, mă pot cunoaşte îndeaproape. Făcând acest lucru mă pot iubi şi pot fi prietena tuturor părţilor care mă alcătuiesc. Numai atunci o să pot să le fac pe ele să lucreze pentru propriul meu interes.

Ştiu că există anumite aspecte legate de mine care mă derutează, iar altele pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât sunt prietenoasă cu mine însumi, pot căuta curajoasă şi plină de speranţă modalităţi de a afla mai multe despre mine.

Oricum aş arăta şi m-aş auzi, orice aş spune şi aş face, şi orice aş gândi şi aş simţi la un moment dat, mă reprezintă întru totul pe mine. Clipa aceea este autentică şi mă arată pe mine cum sunt în acel moment.

Când revăd mai târziu cum am arătat şi cum m-am auzit, ce am spus şi ce am făcut, cum am gândit şi ce am simţit, am senzaţia că multe părţi nu mi se potrivesc. Atunci las, trec peste aceste părţi, păstrându-le doar pe acelea care mi se potrivesc şi încercând să inventez altele noi în locul celor abandonate.

Văd, aud, simt, gândesc, spun şi fac. Posed instrumentele de a trăi, de a fi alături de ceilalţi, de a realiza ceva bun şi de a  găsi un rost şi o ordine în mulţimea de oameni şi de lucruri din afara mea.

Eu îmi aparţin mie şi mă pot construi.

Eu sunt eu şi mă simt bine.