Homeopatul este în esență un vitalist*. El vede organismul uman ca un complex corp / minte / spirit care, în ansamblu, răspunde la factorii de stres ai mediului. Boala și simptomele apar atunci când acest complex este dezechilibrat. Perturbarea poate fi una internă sau externă, iar semnele și simptomele care urmează sunt o încercare a organismului de a reveni la echilibru.
Aceasta implică, deci, că există o putere înnăscută de auto-vindecare în fiecare organism viu (care poate fi numită Forța Vieții) și o tendință naturală de a restabili ordinea. În ”Organon of Medicine”, „Biblia” homeopatului, această putere de auto-vindecare este menționată de Hahnemann drept „Dynamis”, care dă viață corpului. În alte tradiții, această energie este adesea denumită: Chi, Prana sau Suflet. Astăzi, homeopatii o numesc „forța vitală”.
În conformitate cu tradiția vitalistă, homeopatia vede forța vitală ca fiind acel aspect al fiecărui individ care:
– se adaptează la influențele mediului
– animă starea emoțională
– oferă gânduri și creativitate și dă naștere la inspirație spirituală
Semnele și simptomele bolii sunt apoi menționate de homeopați ca fiind mecanismul de apărare al forței vitale, deoarece încearcă să restabilească echilibrul atunci când este supus unui factor de stres, fie că este fizic, de mediu sau mental/emoțional.
Un bun exemplu al acestui fapt apare cu otrăvirea alimentară. De îndată ce Forța Vitală recunoaște că a fost ingerată o substanță otrăvitoare, efectele cele mai frecvente sunt vărsăturile și diareea, pe măsură ce corpul încearcă să revină în echilibru. Boala, atunci, este doar un răspuns al corpului la un asalt asupra forței vitale.
Semnele și simptomele, cum ar fi febra, erupția cutanată, scurgerea din nas sau gât, sunt apoi produse în încercarea de a restabili ordinea. Boala poate fi acută, cum ar fi gripa sau holera, în care simptomele apar brusc și puternic, dar dispar într-un timp scurt, iar persoana moare ori se recuperează complet; sau poate fi cronic acolo unde simptomele, cum ar fi astmul sau diabetul, persistă ani de zile, rezultând o deteriorare treptată a sănătății individului.
*VITALÍSM s. n. Doctrină inspirată de Aristotel, potrivit căreia fenomenul vieții nu poate fi explicat exclusiv în termeni materiali, acesta putând fi datorat prezenței în organismele vii a ceva imaterial.
