O mică reflecție va arăta filosofia acestui principiu.

 

Simptomele care apar în boală nu sunt boala în sine; dar trebuie privite, probabil, ca eforturile naturii, care se exercită întotdeauna pentru exterminarea bolii și pentru a restabili echilibrul sistemului. Fiecare boală dezvoltă simptome proprii; iar prima cercetare a practicantului cu adevărat științific este: „În ce direcție lucrează natura pentru a îndepărta boala și a restabili sănătatea?”

 

După ce a observat caracterul eforturilor naturii, el caută apoi un agent care să pună în acțiune aceeași clasă de funcții pe care natura le folosește deja pentru propria ei eliberare; iar puterea curativă a acestui agent depinde de faptul că posedă simptome similare cu cele dezvoltate de natură atunci când suferă de boli. De exemplu, o persoană care s-a expus, suferă de răceală și rezultă febră. Febra nu poate fi privită ca frigul, văzând că a venit după el, ci este un fenomen sau simptom pus de natură în eforturile ei de a îndepărta starea indusă de frig. Prin urmare, sensul comun dictează că, dacă am ajuta natura în dificultatea ei, trebuie să acționăm în perfectă armonie cu ea;

 

Pentru a împrumuta o ilustrare familiară, trebuie să ne ridicăm exact acolo unde se ridică natura. Ea trebuie să furnizeze indicațiile și trebuie să depunem eforturi, lucrând alaturi de ea.

 

Marele secret al artei vindecătoare este să se familiarizeze cu fenomenele simptomatice ale naturii în orice boală și apoi să se familiarizeze cu proprietățile curative ale diferiților agenți de remediere, pentru a le putea administra în armonie cu acest adevărat principiu;

 

Edward Harris Ruddock – Introduction to Veterinary Medicine