Suntem mult mai mult decât știm, suntem propria noastră unealtă extraordinar de precisă și, până la un punct, solidă, mintea are și ea propriul ei schelet dur, dar și el se poate rupe uneori, agresat dinăuntru sau din afară, și atunci conștiința pe care o luăm drept garantată nu mai vede bine realitatea, nu mai face diferența între gânduri și voci, între coincidență și cauză-efect. Dar, ca si oasele scheletului corpului, și structura de rezistență a minții e reparabilă.

Nu cred că e om care să treacă prin viață scutit de orice problemă de sănătate mintală. E ca și cum ai spera că nu vei avea niciodată carii dentare. Tot așa cum e nu e vreo mândrie că nu te duci niciodată la doctor, nu e vreo mândrie nici că te descurci singur.

Moștenim un trup și un creier mereu tensionate între instincte străvechi de supraviețuire și dorința noastră de sens, între groaza îndărătnică de schimbare și voința de a face ceva cu viața care ne-a fost dată, între autostrăzi neuronale reflexe fără intersecții și neuroplasticitate. Va fi mereu conflict în noi.

Există și o minte colectivă, un numitor comun al maselor de omenire din care facem parte, și se poate îmbolnăvi și ea, cred că e deja târziu să ne mai facem că nu se poate așa ceva. Pe măsură ce suntem tot mai mulți, riscăm să fim tot mai singuri. Fără o bună sănătate mintală publică, nu e posibilă libertatea, nici fericirea, nici prosperitatea celor mulți, ideile generoase se strică și devin ideologii ucigașe, întrebările sunt repede sufocate de răspunsuri mincinoase, curiozitatea față de lumea din jur devine falsă certitudine inertă, ca un morman de gunoi.

Evitați tutunul, alcoolul, jocurile de noroc, mișcați-vă mult, mișcarea e armonia dintre instinct și voință, mergeți la doctor și la terapie când trebuie, luptați cu singurătatea celorlalți ca să o înfrângeți pe a voastră. Acesta este un anunț de utilitate publică. – Dr. Vlad Stroescu, Medic Psihiatru