Daniel Kahneman, psiholog și laureat Premiul Nobel: „Cea mai importantă...
Read More
Reziliența este capacitatea noastră de a face față provocărilor vieții. Toată lumea se naște cu o anumită reziliență personală, iar nivelul pe care îl ai variază în funcție de vârsta ta, sexul tău și de ceea ce ți s-a întâmplat. Pe parcursul vieții tale, reziliența ta mentală se va schimba – iar vestea bună este că poți lua măsuri pentru a o dezvolta până la nivelul pe care ți-l dorești.
Prin conștientizare se înțelege o percepție clară a propriei personalități, inclusiv punctele forte, punctele slabe, gândurile, convingerile, motivația și emoțiile. Conștientizarea ne permite să îi înțelegem pe ceilalți, modul în care ne percep ei, atitudinea și răspunsurile noastre față de ei momentele cheie.
Scopul este recunoașterea faptului că slujim ceva mai mare decât noi înșine. Scopul nostru ajută la modelarea mentalității și a atitudinii pe care le avem față de ceilalți și de evenimentele pe care le trăim. Putem găsi un scop în credința noastră, în familie, într-un partid politic, să fim ecologici sau să facem parte dintr-o organizație.Mindfulness
Mindfulness este o stare de atenție activă, focusată doar pe timpul prezent. Când ești atent, îți observi gândurile și sentimentele în mod obiectiv, fără a le judeca ca fiind bune sau rele. În loc să-ți lași viața să treacă pe lângă tine, metoda mindfulness te ajută să trăiești momentul.
Atunci când ai încredere în tine și îți cunoști punctele forte, vei reuși să previi sentimentele de neputință în situațiile grele.
Această abilitate poate să fie înțeleasă în mai mult emoduri, iar forma cea mai simplă se referă la capacitatea noastră ca ființe umane de a funcționa eficient în lume, indiferent de provocările cu care ne confruntă. Dacă reușim să avem grijă de noi într-un mod adecvat, ne vom bucura de sentimente pline de energie, vitalitate și încredere.
Oamenii de lângă noi trebuie să ne susțină și să se aprecieze, iar noi trebuie să le răspundem în același fel. Legătura cu cei apropiați sunt una dintre cele mai profunde experiențe pe care le putem avea în viață. Construind relații pozitive cu ceilalți, vom fi mai fericiți și mai împliniți și ne vom simți mai susținuți, sprijiniți și conectați. Relațiile pozitive ne permit să ne simțim mai sănătoși, mai fericiți și mai mulțumiți de viața noastră.
Să fii rezilient nu înseamnă că nu ai parte de stres, tulburări emoționale și suferință. Oamenii care au suferit adversități majore sau traume în viața lor se confruntă de obicei cu durere emoțională și stres. De fapt, drumul către reziliență este probabil să implice o suferință emoțională considerabilă.
În timp ce anumiți factori ar putea face unii indivizi mai rezistenți decât alții, reziliența nu este neapărat o trăsătură de personalitate pe care doar unii oameni o posedă. Dimpotrivă, reziliența implică comportamente, gânduri și acțiuni pe care oricine le poate învăța și dezvolta. Capacitatea de a învăța reziliența este unul dintre motivele pentru care cercetările au arătat că reziliența este obișnuită, nu extraordinară. Un exemplu este răspunsul multor americani la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și eforturile personale de a-și reconstrui viața după tragedie.
La fel ca și construirea unui mușchi, creșterea rezilienței necesită timp și intenție. Concentrarea pe componentele de bază menționate mai sus, poate oferi puterea necesară pentru a rezista și pentru a învăța din experiențele dificile și traumatizante.
Un aspect important al dezvoltării rezilienței este să învățăm să cerem ajutor atunci când avem nevoie de el, ne învață specialiștii. Nu trebuie să ne fie rușine sau teamă să recunoaștem că avem nevoie de ajutorul prietenilor și familiei din când în când – a cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, este un semn de putere.
De asemenea, este important să te uiți la ceea ce ai realizat în viața ta, mai degrabă decât să te concentrezi asupra lucrurilor negative – gândește-te la ceea ce ai puterea de a schimba în circumstanțele tale actuale și acordă prioritate acestor lucruri.


Daniel Kahneman, psiholog și laureat Premiul Nobel: „Cea mai importantă...
Read MoreInterviu Dr. Anca Mihalcea – Despre viață, longevitate și îmbătrânire...
Read MoreCele patru tipuri de bogăție din viața și cum să...
Read MoreCum să fii selectivă cu timpul tău și să-ți regăsești...
Read MoreBoala celiacă – când glutenul devine un declanșator al inflamației...
Read MoreCum să te focusezi pe încasări și nu doar pe...
Read MoreBotox: beneficiu estetic sau risc medical? Adevărul despre botulismul iatrogenic...
Read MoreSalata la pungă din supermarketuri: ce arată analizele de laborator...
Read MoreTrismus – când gura nu se mai poate deschide normal...
Read MoreDe ce pastele de ieri pot fi mai sănătoase decât...
Read MoreAplicații de buget personal: instrumente utile ca să îți ții...
Read MoreIei vitamina D și analizele nu se modifică în bine?...
Read More