Header site

De ce trebuie să iei probiotice în timpul tratamentului cu antibiotice

Infecțiile bacteriene necesită de multe ori administrarea unui tratament cu antibiotice. Efectul acestor medicamente este benefic pentru înlăturarea oricărui pericol, inclusiv septicemie, însă există și un revers al medaliei, mai puțin plăcut. Din păcate, antibioticele nu pot să facă distincția între bacteriile bune și bacteriile rele, așa că vor acționa la modul general. Victimele colaterale ale tratamentului cu antibiotice sunt bacteriile bune, din flora intestinală, iar distrugerea acestea poate cauza simptome gastrointestinale puternice, inclusiv diaree. 

Care este rolul probioticelor

Pentru a evita aceste efecte negative ale antibioticelor, se recomandă administrarea de probiotice. Acestea nu doar că ajută la atenuarea distrugerii microbiomului, dar contribuie și la obținerea unei diversități benefice din punct de vedere al compoziției florei intestinale. Durerile de stomac vor fi evitate, iar diareea nu va mai fi provocată. 

 

Probioticele reușesc să stabilizeze flora intestinală, astfel încât bacteriile bune să nu mai fie distruse. Practic, probioticele nu doar înlocuiesc bacteriile bune distruse de antibiotice, le și ajută să reziste efectelor antibioticelor. 

De ce apare diareea în cazul administrării de antibiotice

Să recunoaștem, antibioticele au salvat și vor salva multe vieți. Bacteriile care pot pune viața în pericol trebuiesc eliminate cumva din organism, iar această misiune este foarte bine îndeplinită de antibiotice. Din păcate, efectul lor se răsfrânge și asupra bacteriilor bune, care alcătuiesc flora intestinală (microbiomul), iar asta afectează funcționarea tubului digestiv. 

 

Microbiomul are un rol foarte important în digestia alimentelor. Odată cu administrarea de antibiotic, dacă flora intestinală este și ea distrusă, apar ca efect multe simptome gastrointestinale, inclusiv diareea. Chiar dacă aceste simptome sunt, în general, destul de ușoare, este recomandat să se acționeze pentru refacerea microbiomului, deoarece efectele negative pot apăra și pe termen lung. Lipsa unei flore bacteriene adecvate poate scădea sistemul imunitar și favorizează riscul apariției alergiilor și a obezității. 

Ce sunt probioticele

Denumite la modul general bacterii, probioticele sunt microorganisme vii, care au efecte benefice asupra digestiei și stării de sănătate a organismului. Probioticele aparțin familiilor Bifidobacterium și Saccharomyces, iar atunci când sunt administrate în timpul tratamentului cu antibiotic, ajută la reducerea efectelor negative, cum este și diareea. 

De asemenea, probioticele pot fi administrate și în afara tratamentelor cu antibiotice, deoarece pot ajuta la suprimarea bacteriilor rele și ajută la întărirea sistemului imunitar. În acest fel, bariera intestinală este protejată, iar organismul este bine protejat. 

Principalul rol al probioticelor este să mențină un echilibru benefic în organism. Ele luptă împotriva bacteriilor rele, apărând organismul și reducând inflamația. 

 

Probioticele ar trebui să fie administrate doar la recomandarea medicului care a prescris și rețeta de antibiotice. În special modul de administrare este important, deoarece trebuie așteptat câteva ore după ingerarea antibioticului. 

 

De asemenea, întreabă farmacistul care este modalitatea de depozitare a probioticelor, deoarece este posibil să fie necesară refrigerarea lor. Nu uita să verifici întotdeauna data de expirare înainte de administrare și axează-te pe o dietă sănătoasă, bogată în fibre și nutrienți. Deoarece probioticele au nevoie de fibre pentru a se dezvolta și a menține microbiomul într-o stare adecvată, se recomandă consumul regulat de fructe, legume și cereale integrale. 

 
Acest articol este unul informativ și nu înlocuiește un consult medical. Pentru ca sănătatea familiei tale să beneficieze de consult de specialitate, adresează-te întotdeauna medicului de familie.

Din aceeași categorie:​

Cele mai recente articole: