Cum alegi cadoul potrivit de sărbători. Ghidul tău în funcție...
Read More
După mai bine de 11 ani de lucru intens în atelier, artistul român Cristian – Daniel – Sabin Vasile reușește performanța de a depăși recordul mondial semnat de Pablo Picasso, ajungând la 176.106 lucrări de artă, care înglobează atât picturi pe pânză, carton sau în format digital, cât și desene, caricaturi, ilustrații de carte, sculpturi, adunate în cea mai mare colecție de artă cu lucrări ale unui singur artist. După ce a expus în țară sau la Paris, Cristian – Daniel – Sabin Vasile și-a dedicat eforturile, timpul, resursele de toate felurile acestei performanțe unice la nivel mondial.
Artistul Cristian – Daniel – Sabin Vasile a uimit publicul încă de la ultima sa expoziție din București – “The Art of C.D.S.V” (2022), unde a expus peste 14.000 dintre lucrările sale, care oferă o călătorie în lumea mesajelor subtile, îmbrăcate în combinaţii spectaculoase de culori. După această expoziție artistul a continuat să lucreze zi de zi, cu perseverență și inspirație pentru a atinge recordul mondial de Cel mai prolific artist a lumii, ceea ce astăzi a devenit realitate.

Conform Guinness World Records se estimează că Picasso a creat 147.800 de lucrări: picturi, design-uri, print-uri, gravuri, ilustrații de carte, sculpturi și piese ceramice, iar acest record este acum depășit de artistul român Cristian – Daniel – Sabin Vasile.
“Am avut un vis și cred că atunci când știi clar ce obiectiv ai în viață, poți face orice. Mi-am propus să depășesc recordul artistului Pablo Picasso, pentru a pune România încă o data pe harta lumii artei, pentru a înscrie în cartea istoriei o țară care mustește de talent și determinare artistică.” spune Cristian – Daniel – Sabin Vasile.
După 11 ani de muncă asiduă, marcați de lansarea mai multor colecții din care cele mai cunoscute sunt: GODS OF ART, GESTUAL, IN A WORLD OF MICE, BANKSY RELOADED, TOTAL ABSTRACT, AbsTTRACTION, BECOMING, THE ESSENCE OF LIFE, IN A WORLD OF MICE 2, FOR THE LOVE OF ART, HUGS AND KISSES 1, 2, 3, THE CLASSICS, AS YOU BELIEVE, THE SEMITOIC OF RELATIONSHIPS, ART IS A QUESTION, COMICS and DRAWINGS, artistul a atins un nivelul înalt al inovației, atât în tehnicile de lucru, cât și în privința materialele folosite. Cristian – Daniel – Sabin Vasile arată lumii un model de anduranță în artă și devine chiar cel mai prolific artist plastic al lumii.

Lucrările artistului Cristian – Daniel – Sabin Vasile, inspirate din teme ale lumii moderne, care vorbesc prin simboluri puternice și culoare au ajuns deja în colecții private din România, New York, Tokyo, Londra, Paris și continuă să inspire mai ales generațiile tinere. Cele 176.106 lucrări de artă ar putea decora suprafete uriașe de clădiri, care ar prinde viață și ar vorbi despre: figuri marcante ale lumii modern, despre iubire, despre senzualitate, despre simbolurile existenței omului modern, despre Viață în complexitatea ei.
Oferind privitorilor o poartă către sufletul lui, către o lume plină de culori și senzații, artistul Cristian – Daniel – Sabin Vasile speră ca recordul lui să inspire tinerii să își asume obiective clare și înălțătoare în viață, să se exprime așa cum simt cu adevărat, dincolo de fricile inerente, trăind adevărata libertate prin arta lor.
Mesajul lui simplu pentru truditorii culturii: „ Arta dă înapoi tot ce ia, chiar dacă mai întâi ia tot ce poate.’’
Cristian – Daniel – Sabin Vasile este cunoscut și ca scriitor, două dintre cele mai apreciate cărți ale sale sunt ”Ești unu’ la un milion” și ”O escrocherie că la carte”.
Mai multe informații despre Sabin Vasile se pot găsi aici.


Cum alegi cadoul potrivit de sărbători. Ghidul tău în funcție...
Read MoreCadouri wellness 2025 – Branduri și produse din România (2)...
Read MoreCadouri wellness 2025 – Branduri și produse din România (1)...
Read MoreDe Crăciun, cadorisim românește! 10 designeri locali pentru daruri cu...
Read MoreCel mai prolific artist din lume este român. Artistul Cristian...
Read MoreNominalizările la premiile Cesar 2025: „Contele de Monte-Cristo”, „L’Amour ouf”...
Read MoreAdele își ia rămas bun de pe scena muzicală: un...
Read MoreVictoria Beckham și obiceiul de a consuma 4 avocado pe...
Read MoreMedicamentele homeopate – origine, preparare și principiul individualizării Medicamentele homeopate...
Read MoreApis Mellifica – medicamentul homeopat asociat cu inflamația, edemele și...
Read MoreCum acționează un medicament homeopat – o abordare orientată spre...
Read MoreZiua Mondială a Homeopatiei – o perspectivă holistică asupra sănătății...
Read MoreBaryta Carbonica – remediul homeopat pentru timiditate profundă și dezvoltare...
Read MoreNevralgia intercostală – cauze, manifestări și abordări terapeutice Există un...
Read MoreInterviu cu Andreea Drugău, NeuroFormula: Cum îți poți antrena mintea?...
Read MoreRuminația – când gândurile revin mereu în același loc Ruminația...
Read MoreMânia altora ne poate afecta mai mult decât credem Mânia...
Read MoreOverthinking – când mintea nu mai știe să se oprească...
Read MoreEstrogenii în postmenopauză: de ce nivelul de estradiol din sânge...
Read MoreBalonarea – un efect frecvent al alimentației greșite. Ce alimente...
Read MoreDe ce bunicii noștri nu aveau alergii alimentare, iar noi...
Read MorePassiflora incarnata – remediul homeopat pentru liniștirea sistemului nervos Passiflora...
Read MoreImunoterapia energetică – echilibrul subtil dintre corp, minte și capacitatea...
Read More