Un părinte narcisist poate fi definit ca cineva care trăiește, este posesiv și/sau se angajează în concurență cu copiii lui. De obicei, părintele narcisist percepe independența unui copil (inclusiv copiii adulți) ca pe o amenințare, astfel încât îl constrânge să existe în umbra lui, având așteptări nerezonabile. Într-o relație parentală narcisică, copilul este rareori iubit doar pentru că este el însuși.

Narcisiștii sunt atât de concentrați pe propriile nevoi și dorințe, din acest motiv, capacitatea lor de a avea grijă de o altă persoană, în special de un copil, este grav compromisă. 

• Părinții narcisici își pot vedea copiii ca pe o extensie a lor înșiși, astfel încât vor oferi sprijin și implicare celor mici doar dacă sunt un mijloc prin care să-și ridice propriul statut sau să-și îmbogățească propriul ego. 
• Narcisiștii sunt reci, critici, exigenți și nu răspund la nevoile celorlalți. Sunt indiferenți la impactul negativ al comportamentului lor narcisist și al remarcilor înjositoare asupra celorlalți, dar se așteaptă ca alții să empatizeze cu ei.
• Părinții narcisici se hrănesc cu succesele copiilor lor pentru a le alimenta ego-urile, dar îi desființează ca persoană, îi mustră sau îi ignoră atunci când nu reușesc să se ridice la înălțimea așteptărilor narcisistului cu privire la ceea ce ar trebui să fie un „copil bun”. 
• Narcisiștii pot fi părinți tranzacționali care oferă dragoste pe baza performanței copilului lor. 

A nu permite diferențe de idei este una dintre cele mai comune teme ale părinților narcisiști ascunși, deoarece copiii lor sunt văzuți ca extensii ale lor înșiși. Dezacordurile sunt privite ca atacuri personale care îi enervează. Părintele va demonta și va respinge orice nu se potrivește cu punctul lui de vedere.

Unii părinți narcisici sunt amenințați de potențialul, promisiunea și succesul copiilor lor, deoarece provoacă stima de sine a părinților. În consecință, o mamă sau un tată narcisist ar putea face un efort concertat pentru a doborî copilul, astfel încât părintele să rămână superior. Exemple de acest tip de marginalizare competitivă includ:

• judecata și criticile nerezonabile
• comparațiile nefavorabile
• invalidarea atitudinilor și emoțiilor pozitive
• respingerea succesului și a realizărilor

Cum să eviți să devii un părinte narcisist

Este important să înțelegi că, în timp ce copiii tăi sunt bucățică din tine, ei sunt în final, propria lor persoană. Nici tu nu te identifici ca un produs al părintelui tău, chiar dacă știi că asta ești, așa că nu te aștepta ca un copil să facă același lucru pentru tine. Oferă-i spațiu pentru a crește ca persoană și pentru a se bucura de propria viață în moduri care îl fac fericiți.

Una dintre modalitățile de a evita să fii un părinte cu trăsături narcisice este evitarea așteptărilor. Orice părinte își dorește lucruri de la copilul său, dar este important să nu depășești anumite limite. Fiecare copil are propriul mod de a face față lucrurilor și de a le înțelege în ritmul său. Nu fi prea insistent cu rezultatele.  Arată-ți sprijinul, ajută-l, ghidează-l și spune-i ce este bine și ce este rău. Dar nu face ca așteptările tale să îi întunece propriile gânduri.

Nimeni nu este perfect, nici tu și nici copilul tău. Atunci când vei putea accepta că cel mic nu este neapărat un geniu sau următorul campion național în sportul pe care îl practică, când vei vedea cât de minunat este, așa, obișnuit și de nivel mediu, de-abia atunci te vei putea relaxa și te vei putea bucura de el pentru că există. 

Opusul narcisismului este empatia. Dacă ai dragoste necondiționată pentru copiii tăi și poți fi un părinte empatic, nu ești narcisist. Empatia este capacitatea de a intra în pielea altcuiva și de a valida ceea ce simte. Arta empatiei este să fii acolo la același nivel pentru a auzi și a hrăni sentimentele, dar este diferită de milă. 

Abilitatea de a recunoaște eșecurile, dar a-i iubi și accepta în continuare pe cei mici, este unul dintre cele mai mari daruri pe care le putem oferi copiilor noștri.